Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR) anunță rezultatele Adunării Generale extraordinare electorale a membrilor comunității de compozitori și muzicologi care a avut loc în data de 30 iunie 2026, în cadrul căreia au fost prezentate, dezbătute și aprobate documentele de bilanț ale ultimilor patru ani de activitate, raportul de activitate al președintelui și al coordonatorilor de secții, confirmând direcțiile de dezvoltare instituțională anunțate cu 4 ani în urmă prin proiectele derulate și programele de sprijin pentru creația muzicală contemporană. Acestea s-au concretizat prin comenzi și achiziții de lucrări, prin promovarea creațiilor muzicale în contexte de vizibilitate națională și internațională, în special prin festivaluri precum Săptămâna Internațională a Muzicii Noi și Meridian. În paralel, au fost dezvoltate proiecte de valorificare și documentare a repertoriului românesc, prin fixarea pe CD-uri a lucrărilor membrilor în colecția Antologia Muzicii Românești, precum și prin tipărirea de partituri în seria Romanian Music Pocket Scores, facilitând astfel circulația muzicii contemporane și accesul la aceasta. Împreună, aceste direcții au conturat un program coerent de susținere a creației muzicale, în care producția, difuzarea și arhivarea se leagă într-un circuit cultural continuu.
În urma votului Adunării generale, a fost ales noul Consiliu al Uniunii, iar structura de conducere a fost păstrată astfel:
- Dan Dediu a fost reales în funcția de președinte al UCMR
- Vicepreședinți: Nicolae Gheorghiță și Cristian Bence-Muk
Coordonatorii de secții au fost, de asemenea, reconfirmați prin votul Consiliului UCMR:
- Irinel Anghel – Secția Muzică Instrumentală și Multimedia
- Diana Dembinski-Vodă – Secția Muzică Vocală
- George Natsis – Secția Jazz-Pop
- Olguța Lupu – Secția Muzicologie
La subsecția de fanfară, Aurel Gheorghiță a primit de asemenea un nou mandat de conducere pentru următorii 4 ani, pentru ca organizațiile teritoriale să fie coordonate de reprezentanții aleși Cristian Bence-Muk (Cluj-Napoca), Laura Vasiliu (Iași), Gabriel Almași (Timișoara), Alexandru Neș (Constanța) și Petre-Marcel Vîrlan (Brașov).
Prin acest vot de încredere, membrii Consiliului UCMR ales de Adunarea generală, și-au reafirmat sprijinul pentru echipa de conducere, validând mandatul acesteia pentru perioada următoare, până în anul 2030.
UCMR își reconfirmă astfel misiunea de a susține creația muzicală contemporană, dialogul profesional și reprezentarea intereselor compozitorilor și muzicologilor din România. Într-o perioadă în care instituțiile culturale sunt adesea supuse presiunilor financiare și de relevanță publică, o astfel de responsabilitate nu mai este doar administrativă sau de reprezentare instituțională, ci una de modelare a unui spațiu în care muzica contemporană să-și poată continua evoluția legitimă și conectată la prezent, în care trebuie create condiții reale pentru ca muzica nouă să fie scrisă, interpretată și integrată în viața culturală. Acest rol devine unul de adaptare și anticipare, în care continuitatea și deschiderea către nou trebuie gândite împreună și ținute în echilibru.
Noul mandat al echipei de conducere pornește cu și din convingerea că într-un context economic instabil și într-un peisaj cultural tot mai confuz din punct de vedere al valorilor și al criteriilor de validare, uniunile de creație capătă o relevanță chiar mai mare decât în perioadele de stabilitate. Ele oferă un cadru de continuitate și coerență într-un mediu în care proiectele artistice sunt adesea fragmentare, dependente de conjuncturi și supuse unei presiuni constante de adaptare rapidă. În astfel de perioade, rolul UCMR este mai ales acela de a menține un spațiu de stabilitate pentru creație, de a funcționa ca un punct de reper valoric și de a susține continuitatea proiectelor pe termen lung. În acest sens, uniunile de creație nu sunt doar organizații profesionale, ci și forme de infrastructură culturală care ajută la menținerea unei minime coerențe într-un spațiu artistic aflat în permanentă transformare.
Componența Consiliului Director al UCMR, după alegerile din 30 iunie 2026, în ordinea numărului de voturi:
Secția instrumentală și multimedia: Dan Dediu, Irinel Anghel, Adrian Iorgulescu, Diana Rotaru, Ulpiu Vlad, Mihaela Vosganian, George-Ioan Păiș, Cătălin Crețu
Secția vocală: Diana Vodă-Dembinski, Grigore Cudalbu, Christian-Alexandru Petrescu
Secția de jazz/pop: George Natsis, Andrei Tudor, Viorel Gavrilă, Ionel Tudor, Nicolae Caragia
Secția de muzicologie: Valentina Sandu-Dediu, Olguța Lupu, Nicolae Gheorghiță, Florinela Popa, Antigona Rădulescu, Vlad Văidean
Sucursala Cluj-Napoca: Cristian Bence-Muk, Adrian Pop, Alexandru-Ștefan Murariu, Oana Andreica
Sucursala Iași: Laura Vasiliu, Robert Cozma, Ciprian Ion, Viorel Munteanu
Sucursala Timișoara: Gabriel Almași
Sucursala Constanța: Alexandru Neș
Sucursala Brașov: Petre-Marcel Vârlan
