Centenarul muzicologului Viorel Cosma

100 de ani de la nașterea muzicologului, profesorului și criticului muzical Viorel Cosma (1923-2017), unul dintre cei mai importanți specialiști în muzica lui George Enescu, vor fi marcați vineri, 31 martie, de la ora 10:00, în Sala Auditorium a Universității Naționale de Muzică din București.

Publicul este așteptat la un eveniment special la care vor participa câțiva dintre cei care l-au cunoscut pe Viorel Cosma, i-au fost discipoli și i-au admirat munca, domnia sa fiind, printre altele, cel care a ridicat prima generaţie profesionistă de muzicologi şi critici muzicali români din secolul XX, deţinând prima catedră de profil din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Așadar, foști studenți, actuali profesori și specialiști vor aminti de personalitatea profesorului de muzicologie: prof. univ. dr. DHC Dan Dediu – președinte al UCMR, prof. univ. dr. Nicolae Gheorghiță – vice-președinte al UCMR, prof. univ. dr. Olguța Lupu – coordonator al Biroului de Muzicologie din cadrul UCMR, Cristina Andrei –  Director general al Muzeului Național „George Enescu”, Despina Petecel – membru al Biroului de Muzicologie din cadrul UCMR, Dumitru Avakian – membru al UCMR (muzicolog), prof. univ. dr. Mihai Cosma – redactor șef Actualitatea Muzicală, membru al UCMR (muzicolog) și Cristina Șuteu – membru al UCMR (muzicolog).

O expoziție foto-documentară intitulată „Viorel Cosma – muzicologul prolific și fascinația enesciană”, realizată de cercetătoarea dr. Irina Nițu și graficianul Horia Niță, va fi deschisă în această perioadă la UNMB.

Viorel Cosma este cel care a pus bazele lexicografiei muzicale moderne în România, realizând – prin cele 9 lexicoane (1965–2006) – cea mai amplă exegeză lexicografică naţională din lume. A publicat peste 100 de volume, în limbile română, engleză, germană, rusă, japoneză, cu caracter istoriografic, monografic, lexicografic, precum şi ediţii de critică muzicală şi muzicologie-comparată.

Cele 14 volume dedicate lui  Enescu rămân unele dintre cei importante studii dedicate marelui compozitor.

Evenimentul ”Viorel Cosma – personalitate complexă a muzicologiei românești” va avea loc vineri, 31 martie, la Sala Auditorium (clădirea Mediatecă, etaj IV) a Universității Naționale de Muzică din București, de la ora 10.

Intrarea este liberă.