Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, prin membrii săi, alături de întreaga comunitate muzicală și academică, își ia rămas bun de la muzicologul și profesorul Bujor Dânșorean (1939-2026), care s-a stins din viață cu aceeași discreție cu care a și trăit.
Născut la Săulești/Simeria, în județul Hunedoara, Bujor Dânșorean a absolvit cursurile Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din Cluj în anul 1963, unde a studiat cu personalități precum Vasile Herman, Tudor Jarda, Liviu Comes, Romeo Ghircoiașiu, Traian Mîrza, Dorin Pop, formându-și baze solide în cercetarea muzicologică.
Și-a început activitatea didactică la școala din satul său natal, iar apoi, timp de aproape trei decenii, a fost profesor la Școala Populară de Artă din Târgu Mureș, respectiv la Facultatea de Muzică a Institutului Pedagogic din același oraș.
În anul 1982, a obținut înaltul titlu de doctor în muzică, cu teza Critica muzicală românească în secolul al XIX-lea, sub îndrumarea lui Sigismund Toduță. Această direcție de cercetare a rămas o constantă în activitatea sa muzicologică, prin prezențe la conferințe și simpozioane, emisiuni radiofonice, publicații științifice în reviste de prestigiu precum Muzica sau Lucrări de muzicologie. Din anul 1990, a fost cadru didactic la Catedra de Muzicologie a Facultății Teoretice a instituției în care s-a format ca specialist și ca om, predând cursuri de Istoria muzicii și Muzicologie. Și-a dedicat ultimii ani din viață unei ample monografii a Conservatorului clujean, care i-a fost casă și familie.
A format generații întregi de studenți, îndrumându-i cu competență, înțelepciune, dar mai ales cu bonomia și blândețea care îl caracterizau, și care vor rămâne în memoria celor care l-au cunoscut și prețuit.
Odihnă veșnică.
