Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și Universitatea Națională de Muzică din București anunță cu profundă întristare trecerea la cele veșnice a Prof. univ. dr. Lavinia Coman.
Membru marcant al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, Lavinia Coman se numără printre personalitățile de referință ale muzicologiei românești contemporane. Membră a Biroului de Muzicologie și autoare a unor cercetătări monografice solide asupra vieții și operei unor muzicieni de marcă (Frédéric Chopin, Constantin Silvestri, Silvia Șerbescu), precum și unor studii asupra pedagogiei domeniului (Pianistica modernă), Lavinia Coman s-a distins prin rigoarea discursului său muzicologic, mereu coherent, logic, documentat și intens argumentat.
Ca director al Liceului de Artă „George Enescu” din București, în penultimul deceniu al secolului trecut (1981-1987), iar mai apoi ca profesor al Universității Naționale de Muzică din București, Lavinia Coman a încurajat constant formarea elevilor și, mai apoi, a generații de studenți, cu binecunoscuta-i blândețe, exigență intelectuală și dialog formativ, stimulând gândirea analitică și creativitatea mai tinerilor săi colegi.
Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace!
