Alexandru Ion BĂDULESCU
- muzicolog şi compozitor -
(n. 20.02.1929 Dara - Buzău)
Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul Bucureşti (1960-1964, secţia pedagogie; 1968-1972, secţia compoziţie-muzicologie) cu Victor Giuleanu şi Dragoş Alexandrescu (teorie-solfegiu), Florin Eftimescu şi Adrian Raţiu (armonie), Myriam Marbe şi Dinu Ciocan (contrapunct), Carmen Petra-Basacopol (forme muzicale), Viorel Cosma, Octavian L. Cosma şi Ioana Ştefănescu (istoria muzicii), Emilia Comişel şi Vasile Dinu (folclor), Marin Constantin, Ion Marian şi Constantin Romaşcanu (dirijat cor), Vinicius Grefiens (citire de partituri) şi Ioan Şerfezi (metodica predării muzicii). A urmat învăţământul post-universitar (1972-1973) la Conservatorul Bucureşti.
Profesor suplinitor de muzică la Şcolile generale din Pietroasele, Sarânga şi Monteoru (1948-1950), şeful secţiei culturale la Comitetul provizoriu Mihăileşti şi Pogoanele, judeţul Buzău (1950); inspector la secţiunea de artă a regiunii Ploieşti (1953-1955), inspector principal şi inspector-şef la secţiunea culturală a regiunii Ploieşti (1955-1957), inspector principal la secţiunea regională de învăţământ şi cultură Ploieşti (1957-1962), inspector principal la Comitetul de cultură şi artă al regiunii Ploieşti (1962-1965), secretar al Comitetul regional de cultură şi artă Ploieşti (1965-1968), vicepreşedinte al Comitetului Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă Prahova (din 1968). A întreprins călătorii şi vizite de documentare, turnee artistice, participări la manifestări artistice internaţionale în URSS (1961), Cehoslovacia (1966, 1978), Iugoslavia (1968), Italia (1969, 1973, 1975), Bulgaria (1972, 1984), R.D. Germană (1974) şi R.F. Germania (1975). Este vicepreşedinte al Cenaclului muzical „Paul Constantinescu” din Ploieşti (din 1977).a
A scris articole şi cronici în „Muzica”, „România literară”, „Muzee şi monumente”, „Cântarea României”, „Scânteia”, „România liberă”, „Pentru apărarea păcii”, „Flamura Prahovei” (Ploieşti), „Viaţa Buzăului” (Buzău) etc. A susţinut conferinţe, referate, concerte-lecţii, emisiuni de radio şi televiziune. A făcut parte din jurii republicane de concursuri. A scris programe de sală. A fost distins cu Ordinul Steaua României, clasa V (1966).
MUZICĂ CORALĂ
• Mereu în frunte (1977), pentru cor mixt, versuri de Nicolae Dumitrescu, în Patrie nemuritoare, Ploieşti, 1978;
• Trăim pe-acest pământ (1980), versuri de Nicolae Dumitrescu, în Din cântecele noastre, Ploieşti, 1980;
• A lumii aprinsă chemare (1982), versuri de Nicolae Dumitrescu, în Pentru un cer senin, Ploieşti, 1982.
MUZICĂ UŞOARĂ
• Ţi-am dat un buchet de viorele (1964), voce şi pian, versuri de Mircea Ionescu-Quintus;
• Oraşul meu drag (1979), voce şi pian, versuri de Nicolae Dumitrescu, în Cinstire acestui pământ. Ploieşti, Centrul Judeţean Cultural Prahova, 1982;
• Bun venit la mine, dragoste (1980), voce şi pian, versuri de Nicolae Dumitrescu.
Viorel COSMA, Muzicieni din România. Lexicon, vol.1, 1989