Remus Adam
- compozitor, profesor şi trompetist -
(n. 03.01.1910 Luncani - Cluj – m. 1989)

     Studiile muzicale le-a început de timpuriu cu prof. Ion Moldoveanu şi Rudolf Wagner (trompetă), continuîndu-le la Conservatorul din Cluj (1934-1939) cu Dumitru Cărbunescu (trompetă), Traian Vulpescu (teorie-solfegiu), Marian Negrea (armonie), Augustin Bena (estetică şi acustică), George Simonis (istoria muzicii), Mihail Andreescu-Skeletty (contrapunct, folclor), Romulus Cionca (violă) şi Maria Cupcea (pian).
     
     Trompetist în orchestra Operei Române din Cluj (1936-1960), profesor de trompetă la Conservatorul Maghiar din Cluj (1945-1947), dirijor al fanfarei din Comuna Livada-Someş (1946-1949), profesor de trompetă la Conservatorul din Cluj (1947-1949) şi Liceul de Muzică din Cluj (1953-1966), dirijor al Orchestrei Şcolii Populare de Artă din Cluj (1965-1966), profesor de trompetă şi dirijor al Orchestrei Liceului de Muzică din Ploieşti (1966-1976).

     MUZICĂ INSTRUMENTALĂ:
     - Concert pentru trompetă şi pian (1962);
     - Scenetă pentru trompetă şi pian (1963).
     
     LUCRĂRI DIDACTICE:
     Studii zilnice pentru trompetă, Bucureşti, Editura Muzicală, 1960.
     B I B LI O G R A F I E:
     
     CARNET, în: Tribuna, Cluj, 9, nr.23 (436), 10.VI.1965;
     REMUS ADAM, în: Patrie nemuritoare, Ploieşti, 1977.

     Viorel COSMA, Muzicieni din România. Lexicon, vol.1, 1989

Muzicieni